Doamne, daca-mi esti prieten

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.

Spiridon Popescu

Am devenit motociclist. Oare cat mai am de trait?

Scriu acest articol mai mult pentru incepatori – cu toate ca poate fi benefic si pentru cei ce merg de ceva timp pe motor dar simt ca nu au evoluat pe cat ar fi dorit. Ce trebuie sa faci sa mergi mai bine pe motor? Care este atitudinea corecta pentru a invata mai rapid? Sunt o mie si una de intrebari la care daca gasesti raspunsuri corecte vei avea sansa de a evolua mai rapid pe doua roti. Multi dintre motociclisti au TOATE raspunsurile si multi nu mai au ce invata. Multi dintre acesti multi nu mai sunt printre noi. Sa fie oare pt ca ei stiu tot sau pt ca nu au invatat nimic? Multi ar fi dorit sa li se mai acorde o sansa de a face lucrurile altfel, de a invata ce trebuie, de a merge corect pe motor, de a avea in primul rand respect fata de tine insuti si ulterior respect fata de cei din jurul tau.

Parerea mea este ca motociclismul e direct legat de ‘bunul simt’. Acest bun simt poate fi interpretat in actiunile voastre pe motor fata de colegii de drum, fata de pietoni, de soferii auto. Trebuie sa realizezi ca nu ti se va acorda respect daca nu acorzi respect.

Tin sa precizez ca cele scrise nu sunt copiate, traduse din carti sau reviste si reprezinta parerea mea ca motociclist. Nu sunt cel mai rapid pe traseu, nu sunt cel mai bun pe o roata, nu ma pricep la stunt’uri dar am 40 de ani din care 26 de motociclism, pe mai bine de 100 de diferite modele. Ah. Si sunt inca ‘aici’.

Ca incepator, ai o gramada de intrebari la care nu ai raspunsuri sau la care primesti 1001 de raspunsuri diferite. Unele dintre acestea sunt si au fost mult dezbatute pe forumuri dar niciodata toate la un loc. Ideea este sa cautam toate intrebarile ale caror raspunsuri ne vor ajuta sa avansam in ‘mersul pe motor’. In primul rand, ma gandeam la lucrurile ce stau la baza atitudinii unui pilot si care il sculpteaza ulterior in motociclistul ce va fi. Dedicatia fata de sport, frica, adrenalina, talentul, nebunia, perseverenta, reflexul, statura, bunul simt, ego’ul, riscul … Ce ne face sa mergem cum mergem? Ce ne face sa mergem mai rau decat altii? Ce trebuie sa facem pentru a merge mai bine? Cred ca cel mai important lucru in motociclism este ca trebuie sa fi constient ca un motociclist mort nu poate avansa. De ce murim pe capete? Sunt numai soferii auto de vina? Mototciclistii nu poarta nici o vina? De fiecare data cand se intampla cate un accident mai putin grav sau din pacate in unele cazuri chiar fatal auzim aceleasi scuze penibile: nu am/a avut nici o vina … conservarul este de vina. Saracul motociclist… mergea cu 270km/ora si masina i-a intors in fata … si altele si altele. Hai sa dezbatem putin aceasta atitudine si ce ne face sa fim mai PROSTI decat trebuie.

1. In clipa in care tu te duci si iti vinzi bicicleta ca sa dai un avans la un ZX-10, CLAR : esti inconstient. Asta nu inseamna ca nu vei putea merge pe acel motor ci doar ca sansele tale de supravietuire sunt mult mai scazute. Si aici trebuie sa stai sa gandesti urmatoarele: familia ta are destui bani pt a te ingropa? Parintilor le va pasa ca tu esti mort sau vor beneficia dupa decesul tau (caz in care poti pune si NOS pe motor)? Prietena ta pe mana carui prieten ramane?
Daca toate aceste lucruri te intereseaza si conteaza si daca nu esti total inconstient vei ajunge la concluzia ca trebuie sa cauti o motocicleta pe masura, una nu neaparat foarte mica ca si capacitate dar nici prea puternica. Una care te va duce de ici-colo pentru inceput, care iti iarta cat de cat greselile, care este intr-o stare tehnica buna si care iti va acorda sansa de a te bucura de ea si ‘maine’ – pentru ca nu esti mort. Asta nu inseamna ca nu poti deveni statistica chiar si pe scuter - daca esti idiot. Ai motor de 2 zile si intrebi pe toata lumea cum se merge pe o roata? Ai motor de 3 zile si pleci in ‘excursii’ cu ‘baietii’ pe Cheia? Ai motor de 4 zile si faci liniute printre semafoarele de pe Magheru? Esti un idiot si vei muri. Singura mea dorinta este sa nu ma iei si pe mine cu tine.

2. Ok, ai cumparat motocicleta corecta. E super frumoasa. Inainte de a iesi cu ea trebuie sa intelegi ca primul si cel mai mare factor care te duce la accident sunt prietenii. Cei care asteptau la fel de mult ca si tine sa iti iei motor ca sa aibe cui arata cat de bine merg ei fata de tine, incepator. Sunt persoanele care inconstient te indruma sa faci prostii, sa mergi mai tare decat trebuie, sa mergi altfel decat trebuie. Te influenteaza fara a-si da seama, intr-o directie total incorecta. Rareori ai sa vezi un prieten motociclist care sa te indrume sa o iei incet si sa nu incerci sa mergi ca el, dupa el.
Trebuie sa realizezi ca unde sunt multi adrenalina creste, sansele de accident si deces cresc. Nu inseamna ca daca ai cu tine, langa tine, alti 10 motociclisti – ca ei la randul lor stiu sa mearga corect. Nu inseamna ca unul dintre cei 10 nu va face o greseala si nu va intra in tine sau ca nu e destul de avansat pentru a evita o greseala de a ta, de incepator. Este foarte important sa iti alegi prietenii cu care mergi la drum cu atentie - mai ales ca incepator. Parerea mea este ca cel mai intelept lucru este sa mergi cat mai mult singur, in ritmul tau, fara a fi stresat si presat de altii in a merge intr-un alt ritm decat te simti tu confortabil.

3. Pana aici totul bine si frumos. Ce faci? Pornesti motorul si pleci la drum. Prima zi mai incet. A doua zi ceva mai tare. A treia zi ceva si mai tare si ceva mai putin atent la traficul din jurul tau. A patra zi devii racheta si toti ceilalti participanti la trafic nu mai conteaza. Ca doar tu esti Gigi cu Gsxr’ul de 1000 si 200 cp … nu au cum sa nu iti acorde respect. Asadar treci prin intersectii fara a te uita stanga/dreapta - doar pt ca ai verde si prioritate. Idiotul ce vine cu masina din laterala, care tocmai a iesit de la bodega cartierului, nu are timp sa franeze si te ia in plin cu toate ca tu aveai prioritate. El se alege cu un dosar penal – ca de fapt era fiul unui parlamentar – iar tu cu coloana rupta stai in pat cu fata in jos ca sa te stearga parintii iubitori la cur tot restul vietii. Sotia ta se intalneste cu inculpatul pt a primi despagubirea… realizeaza ca acela este mai intreg decat tine… si se recasatoreste.  Asta e, viata e dura.
Dar ce conteaza, ca doar TU ai avut prioritate si EL a fost de vina. Prietenii de pe Sport Bike Zone te vor intelege, aprecia si respecta in continuare. Ca tu esti tot Gigi dar pe din doua.
Ce incerc sa spun este ca majoritatea motociclistilor isi lasa vietile in mainile altora de fiecare data cand ies la drum. A nu mai fi atent la cei din jurul tau devine un reflex. Cainele ce se afla pe trotuar la 50m mai sus nu mai reprezinta un pericol, ca o saptamana mai inainte ai avut ocazia de a vedea un maidanez care s-a oprit la semaforul rosu si care a trecut pe verde odata cu pietonii. In subconstientul tau realizezi ca acel caine este mult mai destept decat tine. Macar el tine la viata lui.
Trebuia sa realizezi ca orice obiect in miscare stanga/dreapta poate deveni ultimul lucru pe care il vei vedea. Nu miza pe faptul ca soferul te-a vazut si ca va opri. Nu miza pe faptul ca acel maidanez nu va traversa strada. Nu miza pe faptul ca tu poti frana atat de bine incat sa nu intri sub tirul din care incerci sa musti mergand pe autostrada cu 150km/ora. Ia in calcul neprevazutul si faptul ca Orice i se poate intampla Oricui, Oricand.
Idea este sa MERGI PREVENTIV. Cu cat mergi mai tare, cu atat distanta intre tine si obiectele ce prezinta un pericol trebuie sa fie mai mare la inceperea franarii sau evitarii acelui ‘ceva’. Vei avea surpriza sa constati ca acel ceva tocmai a facut acea manevra de care iti era frica, iar tu ai putut evita accidentul doar pt ca ai gandit si nu ti-ai lasat viata in ‘mainile altuia’.

4. Ma asez la masa, comand o cafea, astept un prieten motociclist. Apare. Casca la subrat, adidasi de firma, blugi trei sferturi, tricou fara maneci. Arunca pe masa ochelarii de soare, in loc de manusi. Imi trece casca prin fata inainte de a o aseza pe scaunul de alaturi si remarc ca este una aratoasa, care nu l-a costat mai mult de 50 de euro; dar care intr-adevar, nimic de reprosat: merge la fix cu ochelarii. Stau si ma intreb: oare de ce sunt prieten cu acest individ? Clar este idiot iar eu am incercat toata viata sa ma feresc de idioti.
Cum poti sa sa dai 12.000 euro pe o motocicleta si sa nu fii dispus sa dai 400 de euro pe o casca de renume care clar va face toti banii in clipa in care incerci sa te sinucizi? Cat de idiot sa fii sa crezi ca pielea de pe genunchi este mai dura decat pielea unui pantalon sau combinezon. Ah, am inteles! Omul fumeaza Marlboro. Cat de idiot trebuie sa fii ca sa crezi ca slapii printre care ti se extind degetele de la picioare ca ghearele unui uliu pe schimbatorul de viteze nu vor zbura mai sus decat rapitorul in clipa impactului?
Majoritatea motociclistilor NU realizeaza pericolul ce ii paste in clipa in care se expun accidentelor fara protectiile adecvate - si cu toate astea continua sa merga fara protectii si risca buna stare cat si viata pentru cateva sute de euro. Inteleg. Combinezonul nu da bine la terasa. Pectoralii nu se vad prin jacheta. Dar faza cu slapii pe motor intrece orice ‘taranism’.
Cu toate astea, interesant de observat sunt femeile -sau in majoritatea cazurilor- virginele pe care le plimbam in varful motorului; ele sunt cu MULT mai proaste decat noi. Nu mai stiu unde citeam ca femeile sunt ceva mai destepte decat barbatii. Nu si in cazul de fata. Cat de idioata sa fii, sau mai bine zis: cat de mult vrei sa-l iubesti pentru a fi dispusa sa iti risti viata sau sa ramai schiloada tot restul vietii? El are casca si o invita pe ea sa nu poarte una, deoarece prietenii trebuie sa vada cat de bine arata victima inainte de a fi omorata. Ea este tare mandra de faptul ca a fost bagata in seama de asa ‘un important’. Isi incalzeste thongul peste tobele ce tocmai intentioneaza sa i-o traga, ca idiotul tocmai a intors capul dupa o alta in timp ce tramvaiul a oprit in fata lui. Concluzia = Prosti si Proaste.
Aveti bani de motor dar nu de echipament? Parerea mea este sa va cumparati echipamentul mai intai, unul de calitate. Si ulterior vedeti cu ce intentionati sa testati acel echipament.

5. Viteza. Incep prin a va readuce aminte ca SPEED KILLS. Mai mult decat oriunde: la noi in tara. Motociclismul s-a dezvotat ceva mai rapid in ultimii 10 ani. Pt cei ce nu au habar ce inseamna o motocicleta si ce inseamna motociclism, motocicleta este doar un obiect frumos, periculos si care costa f multi bani. ‘Ideea’ de viteza toti o cunosc dar pusa in practica este cu totul alta treaba. Vine Gigi cu Dacia si se opreste la intersectie. Gigi este sofer de 40 de ani; sofer pe tir, sofer cu experienta. Gigi nu prea face greseli la volan. Este om cu capul pe umeri, om cu responsabilitati, cu nevasta si 3 copii. Este un om care munceste din greu pt a-si intretine familia si a-si creste copiii asa cum trebuie. Gigi este um om care nu are nevoie de probleme. Gigi poate fi si tatal tau.
Gigi se asigura inainte de a intra in intersectie, ca asa spune legea. Se uita lung la dreapta, nu vede nimic. Se uita lung la stanga, vede un punct de lumina. Punctul poate fi un bec aprins care palpaie prin fereastra unei case. De fapt ce nu stie Gigi este ca punctul de lumina esti TU, idiotul care strabate DN1 cu 280km’ora. Gigi sta, isi face calculele batraneste. Chiar daca punctul ar fi o masina, nu ar avea cum sa ajunga la el in urmatoarele secunde. Imposibil. Gigi, om atent, iese in DN1 sa isi duca copiii la iarba verde. Idiotul, venind cu 280km/ora, strabate cei 700m distanta in 9 secunde si se infige in Dacia lui Gigi, trecand prin portiera si iesind pe cealalta parte a masinii cu 2 dintre cei 3 copii a lui nea GIGI. Copiii mor. Idiotul de tine moare. Lumea lui Gigi este intoarsa pe dos. Gigi se spanzura. Parintii tai se spanzura pt ca esti, sau ai fost unicul copil. Esti un idiot. Sau mai degraba ai fost un idiot. Prietenii te plang. Pe forum se scriu mii si mii de RIP’URI cum ca ce baiat bun ai fost. Toti te plang. Vina, clar: a lui Gigi. Nimeni nu il plange pe Gigi si pe cei 2 copii. Daca as fi Gigi, nu m-as fi spanzurat ci te-as fi omorat cu mainile mele. Ai fost un idiot.
Viteza omoara. Cand mergi cu 200 la ora, timpul de reactie nu mai este acelasi. Motocicleta nu mai reactioneaza la fel. Sa nu mai vorbim de cei ce nu au habar despre motociclism. Esti sub impresia ca soseaua iti apartine? Esti sub impresia ca toti trebuie sa te evitam pe drum? Esti sub impresia ca daca intri in mine care sunt la volan ca eu o sa te plang pe tine mai mult decat o sa imi plang daunele la masina? Esti un idiot.
Vrei viteza? Du-te pe circuit. Du-te cu baietii care stiu ce inseamna viteza si vei descoperi ca tu de fapt nu mergi deloc tare. Du-te cu cei ce stiu ce inseamna viteza si nu mai merg demult pe strada. Du-te si mergi cu viteza unde nu vei omori pe nimeni, mai ales pe tine. Nu ruina viata mea, a ta, a parintilor tai … a lui GIGI. Nu fi idiot. Speed kills. Sunt o gramada de morti care asteapta pe forumuri ca cineva sa isi aduca aminte de ei. Nu avem timp, ca trebuie sa-i plangem pe cei ce vor muri maine.

6. Printre masini. Merg pe motor de 26 de ani. Dar azi conduc masina. Sunt la volan si nu pot spune ca-s atent. Dar aud sunet de motocicleta venind din spate. Ma uit in oglinda si vad racheta. Gandesc: merg drept. Merg pe cat de drept se poate pentru a nu face greseli ce il pot costa pe colegul meu. Colegul meu se apropie. Intentionez sa il salut. Poate il cunosc si ma cunoaste. Trece cu viteza pe langa mine si imi ia oglinda cu cotul. Sunt plin de spume. El incetineste, vine langa mine, in mers; ridica ecranul si incepe sa ma injure. Este vina mea pana la urma: am mers prea drept… Nu a avut loc printre mine si masina din stanga mea. Este vina mea si a celui ce conducea masina din banda a doua pt ca am iesit pe drum odata cu el. Este de fapt soseaua lui si noi habar nu aveam. Ma opresc la semafor alaturi de el, gandindu-ma ca oglinda ma va costa vreo 250 euro. Sa ma dau jos sa-i f.. una dupa ceafa? Sa-i spun cat de idiot este in timp ce-i atrag atentia ca si eu sunt motociclist? Sunt confuz si imi dau seama ca nu stiu cum sa reactionez. El ma scuteste de toate acestea lovindu-mi aripa masinii cu piciorul in timp ce accelereaza de la semafor. Aripa este indoita. Alti 400 euro. Ma uit la soferul din stanga mea, ce lasa geamul jos si striga cu dusmanie : motociclisti nenorociti! Sa-i mai spun ca si eu sunt motociclist?

7. Respect fata de sport/hobby. In ’85, in timp ce deveneam motociclist pe o Ninja 600, am avut ocazia de a cunoste un om deosebit. O persoana ce m-a ajutat sa realizez ce inseamna sa iubesti acest sport, sa te dedici acestui sport, sa nu regreti ca il practici sau l-ai practicat. Acest cineva era si poate mai si este un motociclist deosebit prin faptul ca conducea un Gsxr 1100 cu o mana. Cu mana stanga. Mana dreapta era de metal, un carlig gen Captain Hook, adaptat pt a a intoarce mansonul si a frana. Respectivul avea 30+ ani la acel timp. Devenindu-mi prieten, am inceput sa purtam tot felul de discutii legate de acest sport ca intr-un final sa imi povesteasca cum cu cativa ani inainte, cand se considera mai ‘smecher’, mergand pe o roata a scapat motorul peste cap, acesta cazandu-i pe mana dreapta – ce a fost strivita si ulterior amputata.
Lunile ce au urmat au fost cele mai grele, acesta nehotarat daca mai urma sa incerce sa mearga pe motor. Pasiunea a fost mult mai mare decat frica de a incaleca motorul din nou si dupa cateva luni acesta era iar in sa. Era un pilot experimentat. Mergea si tare cand era loc, dar mergea cu cap. Nu se mai risca in tot felul de situatii imposibile. Nu mai avea nimic de demostrat prietenilor motociclisti. Pur si simplu, iubea sportul si il practica in asa fel incat sa ajunga acasa dupa fiecare iesire. Imi aduc perfect aminte vorbele lui: Oresti, mergi pe motor in asa fel incat sa nu ajungi vreodata sa regreti ca esti motociclist. Nu te va aprecia nimeni daca ai coloana rupta sau un picior lipsa. Tu vei fi singurul care vei suferi la nesfarsit. Persoanele ce te iubesc vor suferi alaturi de tine. Gandestete la ei daca nu iti pasa de tine. Practica sportul in asa fel in care sa te bucuri de el zilnic si sa nu ajungi sa ti se intample ce mi s-a intamplt mie ca sa realizezi ce trebuie si ce nu trebuie sa faci pe motor. Respecta sportul si iti va aduce numai satisfactii.

8. Mersul in grup. Daca nu am avea prieteni cu care sa mergem la drum, ne-am mai cumpara motociclete? Am mai avea cui sa-i aratam cat de bine mergem ‘noi’ fata de ‘ei’? Cine mi-ar mai lauda motocicleta si stilul de mers? Unul din motivele pt care ne cumparam motociclete este sa demonstram ca noi suntem mai buni decat ei. Ca a noastra este … mai lunga… mai mare, mai puternica, mai frumoasa. Ca eu merg mai bine decat el, mai bine neinsemnand neaaparat mai atent, mai constient, mai relaxat. NUUU. A merge mai bine se rezuma la mersul sportiv, la viteza, la stunt-uri, la deranjul creeat altora in trafic. Competitia este pe primul loc.
Acest comportament se exhiba in iesirile cu prietenii. Care merge mai tare? Care merge mai spectaculos? Care risca mai mult? Cand un coleg cade, toti sar in jurul lui si se vaita cand de fapt subconstientul le spune: este varza. Nu a mers bine. Eu merg mult mai bine decat el. Acum stie si el treaba asta. Am castigat. El a piedut. Ambulanta a intarziat. El a murit. Nu e ok sa gandesc ca am castigat… dar am castigat.
Cauti alt prieten de drum cu care sa joci ruleta ruseasca. Stau si ma gandesc cum ar trebui sa se comporte un prieten motociclist. Ce ar trebui sa-i spuna prietenului care nu este la fel de experimentat si care din dorinta de a nu fi mai prejos decat altii, merge tare, mult mai tare decat ar trebui pt a fi in siguranta. Daca tu, cel cu ani de motociclism pe umeri, il indrumi sa mearga tare nu inseamna ca la o adica tu l-ai condamnat la moarte? Nu inseamna ca tu esti direct responsabil de necazul lui? Asa ca ce faci? Nu-i spui nimic… il lasi sa mearga ca dementul, ‘de la sine’. Daca moare, a fost vina lui. Si ce daca imi este prieten? Am fost si sunt mai bun decat el.
Parerea mea este ca prietenii trebuie sa reactioneze intr-un mod pozitiv: cu sfaturi si indrumari fata de cei ce nu stiu ce ii asteapta ca motociclisti. Personal prefer sa-i spun unuia care insista sa merga tare cu mine, pe langa mine, unul care clar nu stie ca inseamna riscul si unde te poate duce, ca nu sunt dispus sa merg alaturi de el. Daca este inconstient se va supara, dar va ramane in viata. Se va supara, ii va trece si dupa cativa ani si destule trante la bord, experienta acumulata pe deplin, iti va multumi pt sfaturi si interesul depus de catre tine pt a-l tine in viata.
Sigur, majoritatea motociclistilor cunosc regulile mersului in grup. Nu merge alaturi de un alt motociclist. Nu merge aproape – fie in spate sau in fata unui alt motociclist. Lasa-ti spatiu pt a evita manevrele si greselile celor de langa tine. Cu cat viteza este mai mare cu atat spatiul trebuie sa fie mai mare. Se merge pe diagonala fata de cel din fata si spatele tau. Semnalizeaza orice intentie de a schimba pozitia pe drum. Nu te astepta ca cel din spate sa nu intre in tine cand tu tocmai ai franat brusc si ai virat stanga. Folosesteti creierul ca sa intuiesti miscarile celor ce merg alaturi de tine. Daca nu te simti confortabil intr-un anume loc, aproape de o anumita persoana care reactioneaza ciudat, schimba-ti pozitia in grup. Important este sa ajungi la destinatie fara sau cu cat mai putine incidente.

9. Sotia/prietena si motorul. Acum cateva zile am adus acasa un R6 nou. Frumos motor. Destul de rapid pt a face prostii… Ma uitam la el cat de frumos este si cat de calm arata acolo, pe stander. In acelasi moment m-a trecut un fior gandindu-ma la bestia ce statea in fata mea si cat de repede mi-ar rapi pe cea draga de langa mine daca i-as acorda sansa…
Privirea mi s-a tulburat in clipa in care mi-am adus aminte de incidentul de acum 10 ani, petrecut pe DN1. Vorbim de 1997, cand eram mandrul posesor al unui DR Big 800. Motocicleta ce mi-a ramas intiparita in memorie. Motocicleta cu ajutorul careia am schimbat viata persoanei iubite pentru totdeauna, inclusiv pe-a mea. Plecasem din Balotesti spre Bucuresti, eu si sotia (la acel timp). Afara incepuse sa ploua usor, motiv pentru care mergeam foarte incet si precaut. Am iesit in DN si am intrat in banda a doua de langa axul drumului. Imi aduc aminte perfect ca mergeam cu 60km/ora. Am trecut de complexul Prisma. La 100m in fata mea, pe partea dreapta, in intersectia cu drumul care strabate Corbeanca a aparut o masina care imediat a dat semnal de stanga pentru a taia DN’ul si a merge catre Ploiesti. Am continuat drumul in banda a doua, fara sa reduc viteza, deoarece intentia soferului era clara. Acesta oprise pentru a-mi acorda prioritate. Ajung la circa 20m pe diagonala de acea masina, moment in care vad cu coltul ochiului o pata alba ce ulterior am realizat ca era o Dacie care fara a opri, fara a acorda prioritate, cu intentia de a traversa DN1 si a continua catre Ploiesti, a iesit in DN’u si a intrat fix in laterala dreapta a motocicletei, respectiv in piciorul sotiei mele. Imi aduc aminte perfect zborul ce a parut o eternitate, aterizarea violenta dupa care ceata si………..
Sotiei mele intinsa pe DN’u i se spune ca eu am murit. Intra in soc. Eu imi revin, incerc sa ma ridic… piciorul rupt. Ma tarasc pana la ea - este inca constienta - si-i explic ca din ce vad are mana rupta, piciorul rupt …
Apare ambulanta. Apare tavanul patat din spital. Incep sa strig dupa ea. Aflu ca e in operatie si ca are femurul rupt, cotul zdrobit, plamanul deplasat. Ceata. Ma trezesc cateva ore mai tarziu. Ea ,tot in operatie.
Trec 40 de zile de spitalizare, 6 luni de reabilitare. Ea nu mai e ce era altcandva. Era vesela, plina de viata… o femeie frumoasa. Acum marcata, schioapata de la un loc la altul. Cicatricile pe brat si picior nu-i mai ofera satisfactia de a se admira in oglinda. Este marcata tot restul vietii. Eu sunt cel ce am marcat-o. Este vina mea si numai a mea. Eu sunt cel dispus sa risc, dispus sa merg pe motor. Ea este inconstienta, nu realizeaza pericolul. Viata ei a fost in mainile mele. Mi-am batut joc de ea. Timpul trece si se spune ca timpul le rezolva pe toate dar cicatricile raman.
Daca tu iubesti acest sport si esti dispus sa risti zi de zi, asta nu inseamna ca ai dreptul sa risti viata altuia, mai ales a persoane iubite. Daca persoana respectiva este inconstienta si nu realizeaza pericolul, este de datoria ta ca om matur, motociclist cu capul pe umeri, sa-i explici ca nu merita sa riste. Nu accepta ca tu sa devii persoana ce a condamnat-o la moarte. Crede-ma, nu te vei ierta niciodata. Cel mai rau lucru care ti se va putea intampla este ca ea sa moara si tu sa traiesti cu constiinta patata ca tu ai omorat-o.
Un an mai tarziu am divortat. Nu a mai fost niciodata la fel. Nu m-am iertat niciodata pt cele intamplate. Nu am cum sa repar ce am stricat. Raman patat pe veci. Nu vei intelege pana nu ti se va intampla. Nu iti doresc sa ajungi ca mine.
Frumos R6′le. Am scos surubelnita si i-am desfacut saua de spate si apoi scaritele pasagerului: atat lucru pot face si eu pentru persoana iubita.

10. Renegatul. Sa fie oare influenta filmelor cu James Bond atat de mare incat trebuie sa actionam la fel ca eroul din film de fiecare data cand iesim la drum? Nu ma refer la stunt-uri si sarituri cu masina sau motocicleta. Ma refer la ideea de a avea o placuta de inmatriculare care se retrage la nevoie sub saua motocicletei pentru a evita conflictul cu politia.
Sunt de acord ca politia romana mai are drum lung pana sa se incadreze in standardele europene dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa aplice legea. Nu sunt sub nici o forma simpatizant al politiei romane dar in acelasi timp va aduc la cunostinta ca actiunile voastre de a prosti legea se refrang numai asupra voastra si a celor ce nu poarta nici o vina.
La fiecare iesire in grup sau plimbare cu motocicleta vad mai bine de jumatate din motociclisti purtand placutele de inmatriculare sub sea, intoarse pe dos, murdare cu ulei sau noroi sau in unele cazuri chiar deloc. Ce nu realizati este faptul ca aceasta atitudine va duce la groapa. Probabil ca va intrebati de ce fac aceasta afirmatie ….
Sa va explic. Radarele, ca si politia rutiera sunt ‘acolo’ pt a ne proteja pe noi si pe altii de noi (asta pe langa a lua spagile de rigoare). De fiecare data cand Gigi iese cu numarul de inmatriculare pe dos pt a nu fi observat si ulterior tras la raspundere, Gigi isi permite – sau cel putin asa isi imagineaza el – ca poate face mai mult sau mai putin orice ii trece prin cap pe motocicleta. Capul lui Gigi fiind unul foarte mic, nu are cum sa produca nimic constructiv; asadar Gigi trece pe sub radar cu 250km la ora pt ca nu are cum sa i se suspende carnetul. Cand Gigi trece pe rosu si-l someaza politia, Gigi fuge. Gigi scapa. Gigi e smecher si crede ca duce o viata buna. Gigi e de fapt un idiot.
Gigi nu realizeaza ca daca ar avea numarul de inmatriculare ca tot omul, lipit de curul motocicletei, de fapt isi face un favor. Nu isi mai permite sa evadeze. Nu isi mai permite sa treca pe rosu. Nu isi mai permite sa mearga nestingherit cu 300km la ora. Si pt ca nu isi mai permite, Gigi ramane in viata. Da, se mai intampla din cand in cand ca Gigi sa sara calul si sa isi fure cate o amenda, dar Gigi traieste doar pt ca nu isi mai permite.
Rau este ca Gigi nu are cum sa inteleaga, ca este foarte sigur pe el si stie ca e smecher. James Bond e smecher. James Bond intotdeauna are femei multe. Gigi trebuie sa fie smecher. Gigi vrea si el femei. Dar femeile se uita lung la Gigi si vad acelasi lucru ce vedem noi: Gigi este un idiot.
Idiotul continua sa treca pe rosu. Politistii nu-l pot prinde, ca sunt la fel de prosti. Si pentru ca nu il prind pe Gigi, ei stau la panda si te asteapta pe tine, pe mine, pe noi (cei ce nu credem in James Bond). Si pt ca intr-un final Gigi (indirect) mi-o trage mie, eu nu pot decat sa-i urez lui Gigi de bine si sa-i spun ca si Mos Craciun exista si ca sper sa il intalneasca odata si odata si sa ii dea cadou 5 ani. Atunci Gigi nu isi va baga numai placuta de inmatriculare ‘sub cur’. Bafta Gigi.

11. Ghost Rider. Ajung acasa. Sa fi fost frig afara? Mainile imi sunt sloi. Incerc sa scot cheia din buzunarul pantalonului, intre doua degete. Reusesc. In hol e frig. Ma trece un fior ce-l simt in sira spinarii si pt o secunda realizez ca ceva nu este ok. In timp ce duc cheia catre yala, zambesc in coltul gurii, gandindu-ma la ce super iesire am avut cu baietii. Baieti de baieti. Prietenii mei de ani si ani. Toti motociclisti. Toti hotarati. Toti tari pe motor. Zambesc si mai mult, realizand ca de fapt eu sunt cel mai bun dintre ei. Cum se uitau la mine in timp ce mergeam pe o roata…….. ce priviri mirate aveau cand au vazut cum pun genunchiul jos… i-am spart, stiu sigur.
Introduc cheia in yala. Sunt curios daca discuta despre mine. Sigur discuta despre mine. Sunt bun. Deschid usa. Frumos a fost la mare. Drumul super liber la intoarcere. Viteza frate, viteza. Si a lui Gigi a mers, dar nu ca a mea. Gigi 200, …….. eu 210. Gigi 250, ……. eu 270. Gigi a cedat la 290. Stiam ca nu poate mai mult. Ce surpriza pe fata lui cand a vazut ca trec pe langa el cu 300. L-am spart. Mergeam asa tare ca nici nu imi mai aduc aminte cand am ajuns in Bucuresti. Rad in sinea mea. Cred ca nici nu au ajuns de fapt. Sunt bun.
Intru in sufragerie. O vad pe mama. E suparata. Trece pe langa mine fara sa ma bage in seama. Ce o fi cu ea? Probabil ca e suparata ca am iesit iar cu motorul cand ea ma tot roaga sa nu mai ies. Ce stie ea… habar n-are. Senzatii tari. Sunt bun. Incerc sa ma impac spunandu-i: buna mama, ce faci? Ce s-a intamplat? Se uita prin mine si nu-mi raspunde. Insist. Intr-un final, raspunde: Ionele, de ce mi-ai facut una ca asta? De ce Ionele? De ce? Nu inteleg. Ce-am facut? Intru in sufragerie, mainile tot reci. Masa ca de obicei in mijlocul sufrageriei. Vad ceva acolo, dar nu percep. Incep sa ma sperii. Vad un sicriu. Doamne, cine a murit? Imi este frica sa ma apropii….. Mama striga din bucatarie……….Ionele, mama, de ce ne-ai parasit? Ma vad in sicriu. Vad masina. Franez. O pierd. Lumina, multa lumina. Aud in departare: Ionele, de ce m-ai parasit……………………………….? Eram cel mai bun. Nu credeam ca mi se poate intampla si mie.

12. Oase rupte. Ma trezesc in gand cu o cafea. Stiu ca dorinta de a ajunge la ibric cat mai repede va fi una ce ma va costa. Incerc sa ma ridic cat mai atent din pat. Imi ia ceva timp. Ma doare spatele. Imi iau papucii in picioare si plec usor catre bucatarie. Ma dor genunchii. Ceafa imi trosneste de parca ar vrea sa se rupa in doua. Ma dor mainile, incheieturile. Ajung la ibric. Vreau sa il ridic dar degetele imi sunt inclestate. Le deschid atent, usor. Ma dor.
Toate ma dor, in fiecare zi. Ma dor de ani de zile. Ma dor de 20 de ani. Realizez ca sunt deabia la inceput si ca durerile vor fi din ce in ce mai greu de suportat. Imbatranesc. Ar fi trebuit sa imbatranesc frumos, fara dureri. Dar nu am cum, ca sunt motociclist. Stau pe marginea patului cu cafeaua in mana si ma gandesc ca ar trebui sa le spun si altora cum e sa traiesti in atata durere; calvar. Intind mana catre noptiera sa mai scot un Aulin. O retrag. Degeaba, oricum nu isi mai face efectul de vreo 10 ani. Il iau doar din obisnuinta. Nu isi face efectul dar parca durerea se alina. Ma simt mai bine. Am avut si zile mai rele. Mult mai rele. Ma ridic, ma imbrac in combinezon. Intentionez sa ies la o tura cu prietenii. Ridic greu piciorul peste saua ce pare pe zi ce trece mai inalta. Urc in sa si plec. Adrenalina creste. Nu ma mai doare nimic momentan. Medicamentul perfect.

13. Intuitia. De cate ori m-am lasat de motociclism in ultimii 25 de ani? Nici nu imi mai aduc aminte. Oare sa fi realizat de fiecare data ca nu sunt facut sa fiu motocilist?  Sau poate fi datorita faptului ca am realizat cat de mult risc si ca a venit timpul sa ma opresc. Sunt oare genul de persoana care intra intr-un joc de noroc si stie sa se retraga castigator? Sa fi avut un inger pazitor de fiecare data care m-a avertizat ca e timpul sa ma opresc?
Am avut perioade in ultimii ani (si cei ce ma cunost pot confirma), cand pur si simplu am zis NU motociclismului. Treceau luni in sir si nu ma urcam pe motor. Vedeam cum colegii treceau pe langa mine pe bolizi si nici macar nu intorceam capul. Pur si simplu, nu ma interesa. Cu toate astea nu a existat perioada in viata mea ca motociclist sa nu am motorul in casa. Ba mai mult decat atat, nu imi aduc aminte sa fi avut vreodata mai putin de 3 motociclete in garaj, in acelasi timp. Nu eram dispus sa le incalec dar trebuia sa le vad acolo, la locul lor. Acolo, in sufletul meu, in sufletul meu de motociclist.

* * * * * *

Oare sa ma consider norocos ca dupa 25 de ani in sa sunt inca aici? Oare acest lucru s-a intamplat cu ajutorul meu sau a fost pur si simplu: noroc? Oare de fiecare data cand am refuzat sa urc in sa, subconstientul meu striga:……….NU! Nu azi!? Am incercat de cateva ori sa trec acel prag, acel CEVA ce ma tinea in frau pt a nu ma urca in sa. De fiecare data am avut de suferit. Pagube, trante, fracturi. Acum stiu sa-mi ascult intuitia.

Camaradul si omul bun Oresti Marmara, cunoscut si ca Old School sau Daddy Jeep, a plecat din lumea noastra. In somn. Putini sunt aceia care nu au invatat cate ceva din experienta lui; un model pentru un motociclist, un rebel si un spirit liber. In memoria sa, un articol scris de acest om cu suflet rar, spre invatatura fratilor sai pe doua roti.

ORESTI   MARMARA    1968 – 2012

sursa:

http://calatoriifestinalente.wordpress.com/2012/05/23/am-devenit-motociclist-oare-cat-mai-am-de-trait/

Lumina albastră

http://www.descopera.ro/stiinta/8960809-lumina-albastra-dusmanul-nostru-nocturn

Oboseală, stres, migrene, tulburări de somn – toate aceste simptome sunt din ce în ce mai frecvent întâlnite în societăţile moderne.

Una dintre cele mai misterioase afecţiuni ale lumii moderne este "sindromul oboselii cronice", o afecţiune căreia medicii nu reuşesc să-i identifice cauzele. De-a lungul timpului, cercetătorii au lansat mai multe teorii pentru a găsi cauza acestei boli, de la nanobacterii la retrovirusuri.

Recent, însă, unele studii efectuate asupra melatoninei în Statele Unite ale Americii au început să ofere câteva indicii care ar putea ajuta la descifrarea misterului oboselii cronice. Aceste cercetări sugerează că, fără să ne dăm seama, ne atacăm în fiecare seară organismul prin expunerea la lumina albastră.

Melatonina, cheia unui somn odihnitor

Melatonina este un hormon produs de glanda pineală, care este situată între cele două emisfere ale creierului. Glanda produce o cantitate mare de melatonină până la pubertate, când nivelul producţiei începe să scadă. Organismul produce melatonină mai ales noaptea.

Melatonina are un rol important în reglarea "ceasului biologic" al fiecărei persoane. Glanda pineală este extrem de sensibilă la lumină, iar câteva cercetări recente au arătat că ea secretă cantitatea necesară de melatonină doar în condiţii de beznă totală.

Atunci când lumina atinge receptorii fotosensibili aflaţi în retină, semnalele nervoase ajung la glanda pineală, iar producţia de melatonină este oprită. Acest lucru dereglează ritmul circadian al oamenilor, ceea ce conduce la oboseală şi chiar la un număr de afecţiuni.

În lumea modernă, numeroase dispozitive electronice continuă să emită lumină mult după apus, dereglând ceasul biologic al corpului. În 2007, Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului, entitate ce ţine de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a declarat că munca în ture este, "probabil", un factor cancerigen. Această concluzie s-a conturat în urma mai multor studii care au arătat că reducerea nivelului melatoninei în timpul nopţii conduce la o incidenţă mai mare a tumorilor canceroase.

Primul om care lansat ipoteza unei legături între munca nocturnă şi riscul de a dezvolta cancer a fost epidemiologul american Richard Stevens. În 1987, când a scris prima lucrare pe această temă, ideea sa a fost considerată "ţicnită" de către ceilalţi oameni de ştiinţă, a mărturisit profesorul. Cercetătorul a ajuns la această idee încercând să afle de ce rata cancerului la sân a cunoscut o creştere semnificativă începând cu 1930. În acel deceniu, în societăţile industriale a fost introdusă tura de noapte, fiind considerată la acea vreme drept un semn al progresului.

Dacă propunerea sa a fost iniţial privită cu scepticism în mediile ştiinţifice, ea a început să fie acceptată după ce au fost publicate studii noi care arătau o incidenţă mai mare a cancerului la sân în rândul femeilor care lucrează în tura de noapte. De asemenea, cercetări efectuate pe animale au arătat că, atunci când ritmul circadian al acestora este dereglat, numărul tumorilor canceroase creşte, iar speranţa de viaţă este redusă. Mai mult, alte studii indică faptul că bărbaţii care lucrează în tura de noapte prezintă o rată mai mare a cancerului la prostată.

Dacă reducerea producţiei de melatonină pe timp de noapte este unul din factorii care conduc la o viaţă mai scurtă, o altă tendinţă înregistrată în ultimii ani îngrijorează numeroşi oameni de ştiinţă: expunerea oamenilor la lumină albastră după apus.

Trecerea de la lumină roşie la lumină albastră

Oamenii folosesc lumina artificială de mai bine de un secol, iar sursele de iluminat populare de-a lungul acestei perioade, precum becurile incandescente, emit lumină roşie (cu o lungime de undă mai mare). În ultima vreme, acestea au început să fie înlocuite de lămpi ecologice, ce sunt mult mai eficiente din punct de vedere energetic. Diferenţa este că, de cele mai multe ori, lumina emisă de aceste becuri "eco" este de culoare albastră (cu o lungime de undă mai mică).

De asemenea, dispozitivele electronice cresc în popularitate la nivel mondial, iar acestea emit la rândul lor lumină albastră. Pe lângă televizoare şi computere, ultimii ani au adus creşterea semnificativă a apetitului publicului larg pentru telefoane mobile şi tablete electronice. Conform unui raport elaborat de Gartner, anul trecut au fost vândute 1,6 miliarde de dispozitive mobile, cu 31,8% mai multe decât în 2009.

Un sondaj efectuat anul acesta în Marea Britanie a arătat că 16% dintre femei şi 18% dintre bărbaţi nu se dezlipesc de telefonul mobil nici măcar în pat, iar pe măsură ce smartphone-urile vor fi adoptate de o parte tot mai mare al populaţiei, se aşteaptă ca procentul să crească. Mai mult decât atât, un studiu efectuat de cercetătorii de la Cambridge University Hospitals a arătat că 72% dintre adulţii din Marea Britanie verifică reţelele de socializare imediat înainte de a se culca.

Toate aceste date par să indice că oamenii sunt din ce în ce mai expuşi la lumină albastră. De ce sunt oamenii de ştiinţă îngrijoraţi de acest fapt? Răspunsul este simplu: deşi toate tipurile de lumină afectează secreţia de melatonină, cercetătorii au descoperit recent că lumina albastră - mai exact, cea cu o lungime de undă de 446-477 nanometri - este mult mai eficientă decât celelalte în a suprima producţia de melatonină.

Lumina albastră - sursa oboselii şi a lipsei de somn?

Pentru a testa această ipoteză, mai mulţi cercetători de la Universitatea din Basel, Elveţia, au conceput un experiment simplu, la care au participat 13 voluntari de sex masculin. Aceştia au fost rugaţi ca, timp de două săptămâni, să utilizeze un computer înainte de a se culca.

În prima săptămână, voluntarii au petrecut 5 ore în fiecare noapte în faţa unui monitor vechi, care emite mai ales lumină fluorescentă şi foarte puţină lumină albastră. Apoi, în cea de-a doua săptămână, cei 13 bărbaţi au petrecut o durată similară de timp în faţa unui monitor cu LED-uri, al cărui ecran emitea de două ori mai multă lumină albastră.

Cercetătorii au descoperit că nivelul melatoninei în corpul persoanelor expuse mult timp la lumină albastră creştea mult mai lent, iar această întârziere se menţinea de-a lungul întregii nopţi.

Atunci când au fost supuşi unor teste de memorie, voluntarii care au petrecut timp în faţa monitoarelor cu LED-uri au avut rezultate mai bune. Oamenii de ştiinţă spun că acest lucru sugerează că lumina albastră menţine oamenii într-o stare alertă, suprimând producţia de melatonină.

Într-un alt experiment, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Basel au analizat efectul becurilor incandescente în comparaţie cu cel al lămpilor de iluminat fluorescente, care emit mai multă lumină albastră. Rezultatele studiului au arătat că organismul bărbaţilor expuşi la lumina albastră a produs cu 40% mai puţină melatonină decât atunci când au fost expuşi la lumina becurilor incandescente. De asemenea, voluntarii expuşi la lumina albastră s-au declarat a fi mai treji la o oră după expunere.

Faptul că lumina albastră are un efect de «trezire» asupra organismului a fost confirmat de un studiu separat, efectuat de un grup de cercetători americani într-un azil de bătrâni. Cercetarea efectuată pe 28 de voluntari a indicat că persoanele care au fost beneficiat de 30 de minute de expunere la lumină albastră ziua timp de 4 săptămâni au înregistrat o îmbunătăţire a capacităţilor cognitive în comparaţie cu cei care au fost expuşi la lumină roşie.

De asemenea, experimente efectuate în Japonia şi în Scoţia au arătat că rata criminalităţii din anumite zone scade atunci când lumina albastră este folosită în iluminatul public. Tot în Japonia, oficialii feroviari au observat numărul persoanelor care încearcă să se sinucidă aruncându-se în faţa trenului a scăzut după ce la capătul peroanelor au fost instalate corpuri de iluminat ce emiteau lumină albastră.

Aşadar, lumina albastră poate avea efecte benefice asupra corpului uman, dar numai în cazul în care aceasta este folosită în timpul zilei, când nu blochează producţia de melatonină a corpului.

Cum ne putem feri de efectele nocive ale luminii albastre?

Ca urmare a descoperirii rolului negativ pe care lumina albastră îl are asupra sănătăţii umane, reacţiile nu au întârziat să apară.

O echipă de cercetători de la Universitatea John Caroll din Ohio, SUA, au conceput o lampă de iluminat dedicată proaspetelor mămici după ce au aflat că lumina albastră se află printre factorii care conduc la apariţia depresiei postpartum, care afectează aproximativ 10-15% dintre femeile care au născut. Deoarece acestea sunt nevoite să se trezească de mai multe ori în timpul nopţii pentru a îngriji bebeluşul, aprinderea constantă a lămpii de iluminat afectează grav producţia de melatonină. Cu timpul, ritmul circadian al femeii va fi dereglat, acest lucru conducând la depresie.

Pentru a contracara această problemă, cercetătorii au conceput o lampă ce emite lumină doar în porţiunea roşie a spectrului luminos, astfel că aceasta poate fi folosită şi în timpul nopţii fără a afecta producţia de melatonină.

De asemenea, pentru a contracara efectul nociv al luminii albastre emise de dispozitivele electronice, cercetătorii au creat o pereche de ochelari care filtrează razele luminoase din acest spectru.

Şi oficialii de la NASA s-au arătat interesaţi de conceperea unui bec special, care să ajute astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională să fie într-o stare alertă în timpul orelor de lucru şi care să încurajeze somnul în perioada dedicată repausului.

Până la conceperea acestei lămpi speciale, doctorii recomandă o bună "igienă a somnului": dormitorul trebuie să fie folosit exclusiv în scopul somnului, iar dispozitivele electronice nu trebuie folosite cu mai puţin de 60 de minute înainte de ora de culcare. De asemenea, dacă ne trezim în timpul nopţii, specialiştii recomandă să evităm să aprindem lumina.

Dacă, în ciuda recomandărilor făcute de specialişti, nu vă puteţi dezlipi de computer în timpul serii, puteţi încerca F. lux, o aplicaţie care ajustează gama de culori a monitorului astfel încât noaptea acesta să emită mai puţină lumină albastră. Chiar dacă folosiţi acest program, nu trebuie subestimat pericolul pe care dispozitivele electronice îl prezintă asupra sănătăţii dumneavoastră.

Dr. Michael Hastings de la Cambridge University Hospitals subliniază faptul că "adulţii nu realizează că folosirea computerelor a telefoanelor mobile şi a altor dispozitive electronice are un impact semnificativ asupra somnului şi asupra sănătăţii umane". Adrian Williams, profesor la London Sleep Centre, afirmă la rândul său că "oboseala constantă de care sunt afectaţi oamenii nu este provocată de vreo boală nouă, ci de stilul «mereu conectat» al acestora".

Aşadar, semnalul de alarmă a fost tras. Depinde doar noi dacă vom reacţiona în consecinţă sau dacă vom continua să cedăm tentaţiilor electronice, cu preţul sănătăţii noastre.

Mantra părinţilor - Copiii învaţă ceea ce trăiesc

”Dacă trăiesc în critică şi în cicăleală, copiii învaţă să condamne.

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi.

Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi.

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea.

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi.

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia.

Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi.

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători.

Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea.

Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea.

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească.

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine.

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă de ce este bine să ai un ţel.

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă generozitatea.

Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr.

Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi.

Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul.

Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi.

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti  în această lume.

Dacă sufletul tău este senin, copilul tău va câştiga pacea minţii.”

scris în 1954 de  Dorothy Law Nolte, scriitoare şi consilieră de familie, născută în 1924, care prin acest poem simplu, citit şi luat în serios de milioane de părinţi din întreaga lume a reuşit să aducă o lumină clară asupra modelelor familiale implicate în  dezvoltarea personalităţii copiilor

Povestea palatului blestemat al lui Cuza

Palatul de la Ruginoasa poartă între ziduri peste două secole de istorie

 Reşedinţa domnitorului de la Ruginoasa, Iaşi, ascunde drame care i-au avut în prim-plan pe mari boieri şi oameni politici din secolul al XIX-lea. Conacul a fost restaurat şi va putea fi vizitat de la anul.

Ascuns de ochii curioşilor după perdeaua de arbori de la marginea drumului dintre Iaşi şi Paşcani, castelul în stil neogotic apare somptuos la capătul aleii care se desfăşoară lin după poarta uriaşă de lemn masiv. Istoria reşedinţei de vară a domnitorului Alexandru Ioan Cuza din localitatea ieşeană Ruginoasa este, pe cât de frumoasă, pe atât de umbrită de drame, secrete şi poveşti de dragoste tragice. Toate cumulate i-au adus un supranume mai puţin demn.

„Casa domnitorului de la Ruginoasa era cunoscută ca «Ruşinoasa», din cauza amorurilor secrete, ţinute departe de ochii lumii şi de urechile familiei. În plus, se zice că palatul este blestemat pentru că noaptea ar fi bântuit de fantoma unui prinţ care a locuit aici, a lui Dimitri", a spus muzeograful Simona Ionescu, cea care îngrijeşte acum clădirea de patrimoniu.

Vechi de două secole

Soarta spectaculoasă a palatului începe în urmă cu mai bine de două secole. În 1804, logofătul Costache Sturdza, urmaş al celebrei familii boiereşti, a construit conacul după normele de lux ale vremii şi la indicaţiile unor arhitecţi celebri. Mare dregător, membru al Sfatului Domnesc, Costache s-a căsătorit cu Marghioliţa Ghika-Comăneşti, o femeie a cărei frumuseţe răpitoare i-a făcut pe contemporani s-o asemene cu Ileana Cosânzeana. Numai că Marghioliţei i-au fugit ochii după Nicolae Roznovanu, un alt boier influent în epocă, al cărui palat este în prezent sediu al Primăriei Iaşi.

Marghioliţa, care locuia în Capitala Moldovei împreună cu Costache, i-a cerut soţului s-o ascundă la Ruginoasa, spunând că este hărţuită de Roznovanu. Logofătul s-a conformat, a trimis-o la conacul de la ţară, unde a dat-o în grija fiului lui, Săndulache Sturdza. Roznovanu, însă, adună un grup de arnăuţi şi pleacă s-o răpească pe frumoasa soţie a lui Costache. „Urcând scările palatului, arnăuţii au dat peste fiul lui Costache Sturdza, care, cu ultimul pistol, a vrut să apere onoarea domniţei Marghioliţa, mama lui vitregă. Un arnăut a reuşit să-l ucidă cu un cuţit pe Săndulache. Roznovanu a intrat, a luat-o în braţe pe Marghioliţa şi a plecat cu ea", povesteşte învăţătorul Mihai Lupu. Este prima moarte tragică de la Ruginoasa. Atât de tragică, încât logofătul Costache abandonează palatul.

Elena Cuza, nefericită la Ruginoasa

Mulţi ani mai târziu, în 1862, construcţia somptuoasă ajunge, în proprietatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Doamna Elena este cea care l-a locuit aproape permanent, în timp ce soţul era ocupat, la Iaşi sau la Bucureşti, cu treburile statului. De altfel, „Elena Doamna", aşa cum a fost supranumită în epocă, fiind foarte iubită de supuşi, s-a ocupat de mobilarea şi îngrijirea domeniului aferent palatului.

Istoricii povestesc însă că Elena Cuza n-a fost fericită la Ruginoasa. Ştia de sfârşitul tragic al Sturdzeştilor şi a luat totul ca o fatalitate, mai ales că în prima noapte de când s-a mutat a auzit cântând cucuveaua. Însingurată, doamna se ocupă de educaţia celor doi fii ai domnitorului, Dimitri şi Alexandru, pe care Cuza i-a avut din relaţia nelegitimă cu Maria Obrenovici, descendentă a familie Balş.

Alexandru Ioan Cuza trecea rar pe la reşedinţa sa din Ruginoasa. Domnitorul revine la Ruginoasa în septembrie 1864, atunci când promulgă şi pune în practică Reforma Agrară. Plecat în exil în 1866, după a fost nevoit să abdice, Cuza moare în mai 1873 la Heidelberg, în Germania. După două săptămâni, Elena Doamna aduce rămăşiţele soţului la Ruginoasa, fiind înmormântate în curtea bisericii din spatele palatului. Legenda spune că de la moartea domnitorului şi până să fie îngropat, clopotul bisericii a bătut încontinuu, un semn al respectului şi iubirii de care se bucura printre supuşi.

Nenorociri una după alta

Blestemul castelului a persistat şi după moartea domnitorului. Fiul cel mic al lui Cuza, Dimitri, se îndrăgosteşte de una dintre servitoare şi se sinucide în camera sa, după ce Elena Cuza o alungă pe tânără. A doua moarte tragică de la Ruginoasa. Tânărul este înmormântat tot în curtea bisericii, în stânga tatălui său. Celălalt fiu, Alexandru, moare în 1890 în timpul lunii de miere pe care şi-a petrecut-o în Spania cu Maria Moruzzi, proaspăta sa soţie. Răpus de miocardidă severă la doar 23 de ani, fiul cel mare îi lasă toată averea prin testament soţiei sale. În relaţii reci cu nora sa şi lăsată fără niciun drept asupra proprietăţilor, doamna Elena Cuza se retrage la Iaşi, apoi la Piatra Neamţ, unde moare într-o sărăcie lucie.

Idila ruşinoasă

Zidurile Palatului Ruginoasa ascund şi o altă idilă ruşinoasă. Văduva Maria Moruzzi se îndrăgosteşte de tânărul inginer Ionel I.C. Brătianu, venit în zonă să muncească la construcţia căii ferate Iaşi-Paşcani şi luat chiriaş la conac. Nora domnitorului se căsătoreşte, astfel, cu fiul celui care-l determinase pe Cuza să abdice.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ruginoasa s-a situat chiar pe linia frontului, iar palatul a fost afectat. După 1945, conacul a fost trecut în proprietatea CFR. A servit în comunism ca sanatoriu de tuberculoşi, sediu de primărie, CAP sau bibliotecă.

Bijuteria arhitectonică, închisă până în 2013

Inaugurat în 1982, Muzeul Memorial „A.I. Cuza" de la Ruginoasa a intrat în proces de restaurare acum trei ani, printr-un proiect finanţat de Ministerul Culturii cu 2,5 milioane de euro. Chiar dacă lucrările s-au finalizat în toamna anului 2011, muzeul stă cu uşile închise. Palatul de la Ruginoasa este singurul monument istoric din Moldova care poate fi reamenajat întocmai ca pe vremea domnitorului, datorită documentelor lăsate de Elena Cuza şi descoperite în arhivă. Muzeul stă încă închis din cauza lipsei fondurilor pentru achiziţia de noi piese de mobilier şi pentru schimbarea conceptului muzeistic. „Va fi un nou concept muzeistic. La parter vo avea o singură cameră, cu info-touch, cu istoria familiilor care s-au perindat în Palat, iar restul camerelor vor fi mobilate, două camere de oaspeţi, dormitorul copiilor şi camerele servitorilor. Etajul va rămâne la fel, elementul de noutate va fi o cameră cu masă de biliard", a spus muzeograful Simona Ionescu.

Autor: Gabriela Toma